Se afișează postările cu eticheta Max Lucado. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Max Lucado. Afișați toate postările
Fie ca Dumnezeul harului şi al păcii să facă să lumineze faşa Lui asupra ta!
Fii conştient de bunătatea şi grija Sa neobosită pentru tine. Simte puterea Duhului Său!
Fii bun cu alţii aşa cum El a fost bun cu tine. Dă mai departe harul pe care l-ai primit! Dăruieşte cuvântul mântuirii cuiva, aşa cum cum El ţi l-a dăruit ţie!
Mergi în pace!
Max Lucado

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce Sunt departe acum, în oricît de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”
Faptele Apostolilor 2:39  

Binecuvântarea Bucuriei

vineri, ianuarie 08, 2010 | 0 Comentarii

El este Dumnezeul păcii! El este Dumnezeul bucuriei!
Fie ca Emanuel, care a venit să fie cu noi, să te însoţească în fiecare pas al călătoriei tale în această săptămână!
Fie ca ca tu să simţi prezenţa Lui în timpul acestei zile!
Şi fie ca tu să reflectezi lumina Lui în tot ceea ce faci!
Mergi cu Dumnezeu!
Max Lucado

Pentru Numele Tău, Doamne, înviorează-mă; în dreptatea Ta, scoate-mi sufletul din necaz!
Psalmi 143:11  

Binecuvântarea Trezirii

joi, ianuarie 07, 2010 | 0 Comentarii

Tatăl este credincios. "Visurile" Sale nu au murit niciodată. Fie ca credinţa ta să fie înviorată, iubirea pentru El revitalizată şi reînnoieşte dedicarea ta pentru a face o schimbare în lumea ta!
Max Lucado

Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!
1 Corinteni 16:13

Binecuvântarea Iertării

miercuri, ianuarie 06, 2010 | 0 Comentarii

Fie ca tu să cunoşti vindecarea ce vine prin iertarea pe care o dai altora! Alungă orice mânie din inima ta şi eliberează-te de orice amărăciune din atitudinea ta! Lasă aceste poveri la crucea lui Hristos!
Răzbunarea nu e a ta. Răzbunarea este a Domnului! Iartă-i pe alţii aşa cum ai fost şi tu iertat!
Max Lucado

Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos!
Efeseni 4:32

Binecuvântarea Recunoştiinţei

marți, ianuarie 05, 2010 | 0 Comentarii

Să ai o inimă mulţumită astăzi! Tot ce ai vine de la Dumnezeu şi-I aparţine Lui!
Fă parte şi altora de ceea ce ai cu bucurie în inimă!
În raporturile cu alţii poartă-te cu o iubire asemenea lui Hristos!
Max Lucado

Ferice de oricine se teme de Domnul, şi umblă pe căile Lui!
Căci atunci te bucuri de lucrul mânilor tale, eşti fericit, şi-ţi merge bine.
Psalmi 128:1-2
Răspândeşte pacea lui Dumnezeu oriunde vei merge! Vorbeşte cum a vorbit Isus, atinge cum a atins El, iubeşte cu iubirea oamenilor care aşteaptă cerul!
Fie ca tu să readuci iubirea lui Dumnezeu în inima celor pe care-i vei întâlni astăzi!
Max Lucado

Noi, deci, suntem trimeşi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!
2 Corinteni 5:20

Binecuvântarea Rugăciunii

duminică, ianuarie 03, 2010 | 0 Comentarii

Fii un soldat al rugăciunii! Caută-L pe tatăl înainte, în timpul şi după vremea de încercare!
Fie ca Duhul să-ţi aducă aminte mereu de nevoia rugăciunii şi de dorinţa Tatălui de a-ţi auzi vocea!
Max Lucado

Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii,
Efeseni 6:18

Binecuvântaţi Curajului

sâmbătă, ianuarie 02, 2010 | 0 Comentarii

Fie ca Dumnezeu să-ţi dea încrederea lui Daniel de a face faţă oricărei crize!
Fie ca tu să ai certitudinea lui Moise şi Avraam că este de partea ta!
Fie ca tu să ai dorinţa să-L laşi pe Dumnezeu să rezolve lucrurile după planul Său şi la vremea potrivită!
Să nu interpretezi niciodată tăcerea lui Dumnezeu ca fiind absenţa Lui!
Max Lucado

Când umblu în mijlocul strîmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mâna spre mânia vrăjmaşilor mei, şi dreapta Ta mă mântuieşte.
Domnul va sfârşi ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mânilor Tale.
Psalmi 138:7-8
Pentru că Tatăl nu-şi pierde niciodată pasiunea pentru cei pierduţi, mă rog ca astăzi să mijloceşti pentru semenii apropiaţi ţie care încă nu-L cunosc!
În timp ce aduci înaintea Lui numele celor din familia ta, a prietenilor tăi, a colegilor tăi de lucru, fie ca Dumnezeu să vadă în inima ta şi dorinţa ta de a le împărtăşi Cuvântul Său!
Astfel El va lua aminte la mijlocirea ta sinceră!
Max Lucado

Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.
Evrei 6:10

Binecuvântarea Păcii

joi, decembrie 31, 2009 | 0 Comentarii

Dumnezeu ţi-a dat pe Fiul Său! El ţi-a dat Cuvântul Său! Ți-a dat promisiunile Sale!
Fie ca toate acestea să-ţi îmbogăţească viaţa, să-ţi întărească lucrarea şi să-ţi aducă pacea!
Max Lucado

Astfel, deci, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.
Coloseni 2:6-7

Binecuvântarea Iubirii lui Dumnezeu

miercuri, decembrie 30, 2009 | 0 Comentarii

Mă rog ca astăzi să îţi dai seama de marelele şi incomparabilul dar al iubirii Tatălui pentru fiii Săi! Ce iubire!
O iubire ce o simţi prin adierea vântului şi răcoarea dimineţii; o iubire ce nu vine de la cineva de pe Pământ, ci nemăsurata iubire a Celui din ceruri!
Max Lucado

Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.
1 Ioan 4:16

Binecuvântare de pe Cruce

marți, decembrie 29, 2009 | 0 Comentarii

Cântăreşte preţul pe care Isus a trebuit să-l plătească pentru răscumpărarea ta!
Gândeşte-te la sângele care a fost vărsat pentru a te face neprihănit şi sfânt!
Cunoaşte pacea pe care doar El o poate da şi harul pe care doar El îl poate oferi!
Reflectă iubirea Lui la orice pas pe care îl faci astăzi!
Max Lucado

Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu Sunteţi ai voştri?
Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care Sunt ale lui Dumnezeu.
1 Corinteni 6:19-20
Umblă astăzi în harul şi pacea Domnului Isus Hristos!
Fie ca promisunea vieţii şi a revenirii Lui să fie nădejdea zilei de azi pentru tine!
Max Lucado

Ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică!
Iuda 21

Binecuvântarea Concentrării

duminică, decembrie 27, 2009 | 0 Comentarii

Fie ca astăzi să-L vezi pe Isus şi numai pe El!
Tatăl să-şi reverse îndurarea asupra ta! Să auzi vocea Sa, să vezi mâna Sa şi să fii conştient că El ne pregăteşte pentru chemarea acasă în tot ceea ce face!
Max Lucado

Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.
Ţefania 3:17

Binecuvântarea Isprăvniciei

sâmbătă, decembrie 26, 2009 | 0 Comentarii

Fii recunoscător pentru ceea ce ţi-a dat Tatăl! Cheltuieşte banii aşa cum i-ar cheltui El!
Fi generos pentru că şi El e generos!
Dumnezeu iubeşte pe cel ce dă cu bucurie pentru că şi El dă cu bucurie!
Max Lucado

După cum sporiţi în toate lucrurile: în credinţă, în cuvânt, în cunoştinţă, în orice râvnă, şi în dragostea voastră pentru noi, căutaţi să sporiţi şi în această binefacere.
2 Corinteni 8:7

Binecuvântarea Dedicării

vineri, decembrie 25, 2009 | 0 Comentarii

Dumnezeu te-a înzestrat într-un mod special pentru slujire. Pune la dispoziţia lui Dumnezeu darurile pe care le ai de la El! Foloseseşte aceste daruri ca o adiere de aer proaspăt care să-i ajute pe cei ce-L caută pe Dumnezeu!
Fie ca ei să vadă în tine o viaţă binecuvântată prin credinţă!
Max Lucado

Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.
Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.
Romani 12:1-2

Binecuvântarea Neprihănirii

joi, decembrie 24, 2009 | 0 Comentarii

Fie ca binecuvântările Tatălui să fie asupra ta astăzi când vei fi între semenii tăi!
Poartă steagul Său! Reflectă iubirea Sa şi răspândeşte duh din Duhul Său!
Arată blândeţea pe care El ţi-a arătat-o! Dă mai departe harul pe care l-ai primit de la El!
Max Lucado

Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi şi de aceea Suntem plini de bucurie.
Psalmi 126:3


Trăiţi în pace între voi!
1 Tesaloniceni 5:13

Binecuvântarea Încrederii

miercuri, decembrie 23, 2009 | 0 Comentarii

Dumnezeu este puternic şi El te ajută să nu cazi. Poate să te aducă în faţa slavei Sale fără pată şi-ţi poate da bucurie nemăsurată.
El este Singurul Dumnezeu; Cel ce dă mântuire.
A Lui să fie slava, a Lui să fie mărirea, a Lui să fie puterea şi autoritatea prin Isus Hristos Domnul nostru, acum şi pururea!
Max Lucado

Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentruca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!
Romani 15:13
Când petreci timp doar cu Dumnezeu, lasă-L să-ţi umple inima de înţelegere!
Invită-L să ia cazmaua şi să sape, să greblezeşi şi să fertilizeze acele seminţe în aşa fel încât Cuvintele Sale să încolţească, să crească şi să aducă roadă.
Încrede-te în Dumnezeu ca El să vegheze pentru că este cineva care caută să fure seminţele chiar înainte de a atinge ogorul.
Max Lucado

Sămănaţi potrivit cu neprihănirea şi veţi secera potrivit cu îndurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să plouă mântuire.
Osea 10:12

Binecuvântarea Bunătăţii

luni, decembrie 21, 2009 | 0 Comentarii

Fie ca Dumnezeu să te folosească drept voce a sfinţeniei în ziua de astăzi!
Caută faţa Domnului şi reflectă ceea ce vezi!
Max Lucado

Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.
Evrei 13:16

Despre mine

Dimitrie (Mitruţ) Ştiopu, un inginer prea artist ca să fie inginer şi prea inginer ca să fie artist, îţi aduce "gânduri ce te pun pe gânduri"
Deviza mea în viaţă este: "Binecuvântat pentru a binecuvânta!"